Daedelus & Perrey, pentru ca doriti sa revedeti

Ultima seara a Rokolectiv-ului, pe langa sentimentul pe care il are oricine atunci cand intra in casa poporului, ca e la cineva in vizita si ca nu scapa nescanat si cu buzunarele crucificate nici macar cand iese la fumat, ba i se mai si confisca pistolul cu apa, a fost cea mai misto.

Chiar daca Mira Calix n-a mai aparut, gandindu-se, probabil, ca nu poate sa cante intr-un fost antreu de-al lui nea nicu, lipsit de ideea de acustica, performance-urile au fost excelente. Voi sari peste Planningtorock (1) si Khan of Finland (1,2) ca sa ajung la Daedelus. Care a aratat cam asa:

Din locul in care am filmat (mersi Lala & Cosmonova!) nu se auzea mare lucru dar m-am bucurat ca si cum as fi fost jos. Mai ales ca pozitia mi-a permis sa il suprind pe Daedelus in plina glorie, folosind monomul ca pe-o extensie si nu doar ca pe-un controller de Abbleton:

Cu o atitudine de Mozart in adidasi si la fel de agitat ca un Mic Print pe speed, Daedelus a mixat agresiv, hiperactiv si foarte precis, orientindu-se exclusiv dupa ledurile pe care le apasa obsesiv. Setul n-a ocolit citatele din clasici (Aphex Twin, Portishead, Nirvana etc) dar nici momentele specifice de prajeala pe sample-uri din piesele lui, primite de public dupa cum se aude:

Jean-Jacques Perrey, unul din pionierii francezi ai muzicii electronice (nascut in 1929 si bun prieten cu Robert Moog), a fost emotionat si emotionant. Emotionat pentru ca, printre altele, cu tot ajutorul lui David Chazam, i s-a stricat ondiolina (unul din precursorii sintetizatorului), si emotionant pentru ca te face sa te gandesti la cum (si de unde) a inceput toata povestea cu muzica electronica:

Restul de clipuri de la Daedelus e de gasit pe YouTube (3,4,6,7) si, fara sigla, la Cosmonova.

Iar pentru o integrala, am compilat playlistul asta.

Norwegian moods live @ Rokolectiv

In Norvegia e frig dar toata lumea are laptopuri, se pare, sau cel putin asta e primul lucru care-mi vine in minte cand ma gandesc la seara de mijloc a Rokolectiv ’08.

Mungolian Jet Set, trei la numar, au avut una dintre cele mai ciudate strategii de a tine lumea in picioare, la fiecare piesa luind-o de la zero cu 2-3 beat-uri grele care dadeau, inevitabil, intr-un electro psihedelic, digerabil dar prea retinut. Momentele de varf, in care aveai sentimentul ca party-ul incepe, durau fix pana la urmatoarea piesa, cand nordicii se intorceau la minimalisme pe care le impleteau, timid, cu scratch-uri:

Vikingii mongoli s-au incalzit greu dar au reusit sa pregateasca terenul pentru Elektrofant, doi baieti destul de monotoni dar pusi pe electro-glumite. Cam laptop-based pentru gusturile mele. Nu ma intelegeti gresit: nu sunt impotriva seturilor lucrate exclusiv din computer (ar fi stupid) dar lipsa de experienta si de feeling se simte cel mai bine cand uneltele se reduc la mouse+tastatura:

[pentru restul clipurilor cu Elektrofant, click 2 3 4 5 6]

Bjorn Torske, dupa cum puteti vedea inca de la primul cadru din filmarea de mai jos, era mai mult decat plictisit de tot ce se intampla, de la un moment incolo fiind inlocuit (la propriu) de unul dintre mongolezii de mai devreme.

La after n-am stat dar cica a fost plin de cocojambisti. Nimic anormal, avind in vedere publicul-tinta al Session-ului.

Vive la Resistance des Materiaux !

Baietii de la Rezistenta Materialelor au cantat vinerea trecuta la Orange Concept Store (AVMotional). Pentru ca imi plac atat de mult incat le evanghelizez piesele inca de la inceputul lui februarie, cand si-au facut aparitia publica, n-aveam cum sa ratez cel de-al patrulea concert al lor. Pe care l-am si iutiubizat, in 7 parti, aici.

Rezistenta Materialelor, despre care mai puteti citi in Cotidianul si pe Save or Cancel, face parte dintre gastile de urbani care au inteles ca traim vremuri in care remixul si citatul sunt unelte la fel de importante ca si instrumentele clasice. Ei apeleaza la amandoua cu atata dezinvoltura si ironie incat trimiteri culturale gen Becali, Dallas sau Ikea isi gasesc perfect locul intr-un melange muzical unic in momentul de fata in .ro, cu elemente de screamo, tropical si healing & easylistening, dupa cum scriu pe MySpace-ul lor.

Pentru Rezistenta Materialelor nimic din realitatea romaneasca nu pare penibil sau de lepadat. De la foamea cu care ne transformam orasele in colectii de mall-uri pana la isteria generata de mobila Ikea sau de icon-uri regionale (Becali, Nea Nicu sau personajele din Dallas), orice poate fi reciclat de Lucian si Costin intr-un context sonor updatat la trendurile 2008.

Sound-ul lor include doze precise de loop-uri retarde, sintetizatoare dezacordate, voci trecute prin vocoder si suprapuse minimalist pe straturi de IDM, thrash si electro. Peste tot clash-ul asta Rezistenta Materialelor afiseaza o atitudine de geeks care, chiar daca isi petrec prea mult timp in fata clapelor, laptopurilor si Kaos Pad-urilor, sunt destul de punkisti ca sa se distreze copios pe orice tema.

Abia astept sa-i aud imitati sau macar, la randul lor, reciclati. Pana scot album (cica au destule piese) trebuie neaparat sa-i prindeti in concert. Momentele de varf au aratat, cel putin vineri, cam asa:
Eu sunt mama mea

Ideea Ikea

si