Interviu cu El Sinboy, la PUNKS

>>>ca de fiecare data, punkerii adevarati (in cuget si simtire) isi gasesc locul pe VeiozaArte. de data asta am vorbit cu Sinboy, iar rezultatul este aici<<<

Interviu cu Alexander Hacke si Danielle de Picciotto

>>>>>>>>>>>>>>>aici<<<<<<<<<<<<<<<<

.

.

.

+++++++++un interviu mai vechi++++++++++

Daniel Knorr – One of Our Most Beloved Punks

punks – ep. 5 -Daniel Knorr : : Veioza Arte

Mircea Florian, in interviu cu Andra Matzal

“Cunoscut în România de către unii mai degrabă ca artist folk, însă de către alţii drept cel care în ’86 scotea sub numele Florian din Transilvania discul “Tainicul vârtej” (o melopoetică rock împănată cu muzici electronice experimentale, progressive, care a marcat pe mulţi intelectuali ai vremii), acesta are, începând din anii ’70, zeci de proiecte avangardiste în care pune la treabă mai toate media. De la benzi de magnetofon până la proiectoare, elemente de robotică sau sintetizatoare şi până la cobză, drâmbă sau elemente kinematografice/dramatice”

“Fiecare sistem represiv produce în subsidiar un lucru bun: scoate din artist forţe şi subtilităţi nebănuite care altminteri n-ar ieşi, poate, la suprafaţă.” Tot aşa se face că, dată fiind puţinătatea resurselor, cei care voiau să facă muzică electronică erau nevoiţi să-şi inventeze propriile instrumente: “Erau, într-adevăr, câteva mici studiouri private – eu însumi aveam unul – cu performanţe la nivelul semiprofesional. Şi mai erau visătorii… De pildă, Dan Andrei Aldea care făcuse un sequencer şi încerca să-şi construiască un magnetofon multitracking – idei de un pionierat şi de o încrâncenare desăvârşită”.”

“La vremea aceea, exportul de tehnică de calcul americană – considerată de importanţă strategică – către ţări cu regimuri politice nedemocratice era interzis; exista chiar un embargo general care privea toate ţările blocului est-european. Dată fiind poziţia României şi a lui Ceauşescu faţă de hegemonia ostentativă a Uniunii Sovietice de atunci, ţara noastră a căpătat o aură specială şi, pe baza ei, după vizita din 1970 a preşedintelui Statelor Unite, Richard Nixon, în România, s-a hotărât ridicarea parţială a embargoului pentru noi. Aşa se face că la începutul anilor ’70 existau în ţară câteva centre de calcul extrem de performante, unul dintre acestea era mai înainte numitul Centru de Calcul al DCS. În acest centru, dotat cu două ICL-uri main frame care reuşeau să rezolve recensămintele României, am lucrat o lungă perioadă; în timpul zilei, proiecte şi programe normale, iar noaptea, prin înţelegerea tacită şi colaborarea câtorva operatori care lucrau în tura de noapte, reuşeam să pun la treabă computerele pentru proiectele mele artistice, mai ales muzicale.””

“Banda este un material multimedia înainte de a se inventa ideea asta. La un moment dat am făcut o paletă ce semăna cu cea a pictorilor cu vreo 40 de nuanţe şi tonuri de bandă magnetică. Asta este cumva ideea, pentru că eu consider banda şi ca pe un material vizual foarte puternic.””

De citit integral, in Cotidianul.

De la MySpace la Beatles: 50 de ani de muzica (interviu)

Mai multe despre cursul care incepe pe 19 februarie puteti afla de la FreshGoodMinimal.

Einstuerzende Neubauten: We’re punk in a Frank Sinatra way

Asta a fost una din concluziile la care a ajuns Alexander Hacke, unul din membrii fondatori ai EN, intr-un interviu telefonic pe care i l-am luat in 2004. Pe-atunci ma ocupam de PR-ul in .ro al label-ului Mute Records (EMI), casa de discuri, pe atunci, a celor de la Neubauten.

Am lasat totul in engleza, asa cum a fost transcris, cu dragoste perpetuum nobila pentru Angie Reed, de Andra Matzal. Old school, de pe caseta audio.

Dialogul cu Hacke arata cam asa:

Are you Alexander?

Yes.

This interview is like a dream for me, it’s impossible to tell you how glad I am, so I’ll just start with the questions. Do you consider youselves some kind of tribe? Meaning that you interact virtually with your fans and allow them to interact with your work, to modify your musical vision?

It’s not modifying our musical vision, but a couple of years ago the supporters could listen to the tapes that we made, and, from time to time, they would interact from a creative point of view. For instance, we would show them the tapes and they would decide what they would like to keep. So it happened that we would work all day on a piece and at the end of the day we decided to throw different parts away, but then there were hundreds of people shouting ”No, no, keep it!”(laughing) and that was fantastic.

For me, it seems a sort of an on the road-like style of writing music.

It’s at least the illusion of democracy (laughs).

Interviu cu Bruce Sterling

Ciberpanchistul futurist Bruce Sterling mi-a raspuns la cateva intrebari, aici.